FELUL IN CARE SE MISCA , CAND VORBESTE , CAND MERGE ... DE PARCA AR FI UN MAGNET PENTRU TINE, TE ATRAGE... TE FACE SA TE MISTI ODATA CU EA. O SIMTI CHIAR DACA E DEPARTE , DACA E TRISTA , DACA RADE, II SIMTI INTENSITATEA ... CALDURA ... IUBIREA. TE FACE SA TE INTREBI DACA ASA TREBUIE SA FIE....OARE ASTA E DRAGOSTEA DESPRE CARE ATAT SE VORBESTE...PE CARE ATATIA POETI AU TRANSCRIS-O IN VERSURI , ASTA E DRAGOSTEA SCENARISTILOR , A ACTORILOR .... OARE ASTA SUNTEM ? ACTORI?
JUCAM UN ROL ? O SCENETA? RECITAM VIATA IN VERSURI .....
CUM POTI FI SIGUR? CA O IUBESTI , CA E EA ACEEA?
DACA TREBUIE SA MAI ASTEPTI , SA MAI CAUTI ,SAU TE OPRESTI LA ..... EA.
POATE CA ASTA E POVESTEA TA DE DRAGOSTE SI TOT CE TREBUIE SA FACI E SA O TRAIESTI , CHIAR DACA TE FACE SA PLANGI , SA SUFERI , TREBUIE SA INDURI PENTRU CA TE FACE SA TE SIMTI INTREG , BINE , MAI BINE DECAT SINGUR...
Viata ne este presarata de multe iubiri si fiecare la timpul ei pare a fi cea mai importanta si cea de pe urma,unica,aleasa,vesnica...toate insa apar si dispar asemeni pasilor unui calator ratacit in desert,o mica adiere le sterge amprenta de pe nisipul vietii...prin suferinta si dezamagiri acel nisip se impietreste,dand senzatia de invulnerabilitate...
RăspundețiȘtergereo urma sapata in piatra este pentru totdeauna insa,merita asteptarea...
o frunza purtata de vant,chinuita de puterea sau blandetea acestuia,
RăspundețiȘtergereun fir de nisip in desert rascolit de arsita nemiloasa si atins rareori de
suflarea unei oaze,un copac biciuit de timp pe marginea unei stanci,
departe de cei asemeni lui,o floare ce incearca cu disperare sa si pastreze
petalele macar o clipa in plus,un strop de ploaie grabit sa atinga pamantul
insetat,o inima insangerata,zdrobita fara speranta...singuratate,moarte.
un adevar prevaleaza...totul are un sfarsit.
momente de bucurie,zambete aparent sincere,dragoste efemera,prietenii alese de
intamplare,toate sunt doar puncte ce unesc o linie a vietii cenusie,sufocanta.
cu ce scop suntem alesi sa jucam in acest dans al vietii si de ce oare se schimba
totul radical cand il imparti cu cineva,cand destinatia este aceeasi inexorabila sentinta.
este oare mai importanta calatoria decat destinatia,decat insusi calatorul?