joi, 9 iulie 2015

VIESPAR.RO

 http://www.viespar.ro/?reff=109d3f32d3b71ffb4d258d3d632879f9
Pentru mai multe informatii .

marți, 7 iulie 2015

Viespar.ro

Un mod bun de a face bani si de a descoperii diverse lucruri interesante .Este o experienta interesanta si sper eu benefica portofelului meu.

sâmbătă, 4 iulie 2015

Băile Herculane

Băile Herculane (în germană Herkulesbad, în maghiară Herkulesfürdő) este un oraș în județul Caraș-Severin, Banat, România. Are o populație de 6.019 locuitori. Este situat pe Valea Cernei, la 5 km de principala arteră rutieră ce leagă vestul țării de București — DN 6 (E70) și calea ferată internațională București — Timișoara — Moravița, este accesibilă și pe calea fluvială a Dunării, fie dinspre est:  Sulina — Galați — Braila —Drobeta Turnu-Severin — Orșova, fie dinspre vest: Viena — Budapesta— Belgrad — Orșova. Aeroporturile cele mai apropiate se află laCaransebeș și Timișoara (aeroport internațional).

Stațiunea

Stațiunea este situată în partea de sud-vest a României, la o altitudine de 168 m, la 8 km distanța de granița cu județul Mehedinți și doar 25 de km de frontiera cu Serbia.
Stațiune milenară menționată sub denumirea „Ad aqua Herculi sacras ad Mediam”.
Factori naturali: climat de depresiune intramontană, cu influențe submediteraneene, sedativ-indiferent; ape minerale izotermale și hipertermale (38-60 °C), slab radioactive, hipotone, cu diferite compoziții chimice:
  • sulfuroase, clorurate, calcice, sodice;
  • clorurate, sodice, calcice;
  • oligominerale.
Posibilități de tratament: aerohelioterapie, băi termale, în bazin descoperit, băi termale sulfuroase și sărate,în vane și bazine acoperite; buvete pentru cură internă cu ape minerale, instalații de hidrotermoterapie (și saună), electroterapie, chinetoterapie, hidrochinetoterapie, în bazine; inhaloterapie; cură de teren. Din stațiune se pot face excursii la ruinele băilor romane, Peștera Hoților(Grota Haiducilor), Grota cu Aburi, Crucea alba, și altele.

Istoric

Originea Băilor Herculane se întinde pe o durată de aproape două milenii. Bazele stațiunii au fost puse în anul 102 d.Ch. de Împaratul Traian, romanii introducând cultul balnear preluat de la greci pe care apoi l-au dezvoltat. Numele stațiunii de care este legat si numele societății noastre, vine de la zeul Hercules, fiul lui Zeus și al frumoasei Elena, consemnat în mitologia romană ca patron al izvoarelor termale, simbol al puterii și al echilibrului între forța fizică și cea spirituală.
Strada principală, Băile Herculane, 1824
Stațiunea Băile Herculane
Romanii au construit aici, la Therme Herculi (Ad Aquas Herculi Sacras), temple, băi, monumente și statui, închinate zeilor Hercules, Aesculapși Hygieia. Atestarea documentară a stațiunii datează din anii 153 d.C., fapt consemnat într-o tabulă votivă din băi: „Zeilor și divinităților apelor, Ulpius Secundinus, Marius Valens, Pomponius Haemus, lui Carus, Val, Valens, trimiși ca delegați romani să asiste la alegerea în calitate de consul a fostului lor coleg Severianus, întorcându-se nevătămați, au ridicat acest prinos de recunoștință”. În perioada civilizației romane, stațiunea de pe Valea Cernei a constituit un important punct de atracție pentru aristrocația Romei antice. Impresionați de excepționala putere tămăduitoare a apelor sacre de pe Valea Cernei, romanii sosiți în Dacia le-au închinat un adevărat cult balnear sub semnul tutelar al lui Hercules.[5]
După retragerea administrației și armatei romane, în timpul împăratului Aurelian, sub presiunea populațiilor migratoare, băile au decăzut mult comparativ cu perioada de strălucirile din vremea romană, deși menținerea numelui indică, că băile au fost folosite tot timpul următor.[6]
Din timpul romanilor au rămas numeroase vestigii: apeducte, băi, statui, monede, tabule votive ridicate ca semne de mulțumire aduse zeilor pentru vindecare. După 1718 (Pacea de la Passarovitz) începe istoria modernă și contemporană a Băilor Herculane, în cadrul Imperiului austriac. Din 1736 începe reconstrucția și modernizarea băilor, a căilor de acces, grănicerii bănățeni construind aici majoritatea edificiilor din stațiune, care poartă amprenta unui baroc austriac impresionant. Se cuvine să pomenim aici de faptul că în anul 1999, Termele Romane cuprinse în monumentala construcție a hotelului Roman au fost redate, după 2000 de ani, în circuitul turistic astfel încât vizitatorii hotelului au posibilitatea să urmeze tratamentul balnear în aceleași condiții cu cele ale guvernatorului provinciei, generalul roman Marcus Aurelius Pius.[7][8]
Râul Cerna la Băile Herculane
În 1736, generalul Andreeas Hamilton, guvernator al Banatului din partea împăratuluiCarol al VI-lea, reclădește băile și menționează existența termelor lui Hercules, Higeea și Esculap. Izvorul cu cel mai mare debit este Hercules, care are emergenta sub Hotelul Roman și acolo se înscrie în hartă Baia nr. 9. Stațiunea este vizitată de-a lungul timpului de mari personalități, între care: împăratul Iosif al II-lea, împăratul Francisc I și împărăteasa Carolina, împăratul Franz Iosef și împărăteasa Elisabeta. În 1852împăratul Austriei considera Băile Herculane ca fiind „cea mai frumoasă stațiune de pe continent”, iar împărăteasa Elisabeta (Sisi) scrie un jurnal intim în care Băile Herculane sunt o prezență distinctă și încântătoare.[5]
În urma Primului Război mondial și al Tratatului de la Trianon Banatul așadar și comuna au devenit parte a României. În stațiune există Muzeul Nicolae Cena, ale cărui colecții au început să fie constituite începând cu anul 1922. După al Doilea Război Mondial orașului a fost acordat statutul de oraș și prin hotărârea nr. 1.016 din 12 octombrie 2011, localității s-a acordat cel de stațiune balneară.[9].
Existența neîntreruptă de două milenii a stațiunii Băile Herculane a fost favorizată de eficacitatea miraculoasă a izvoarelor termale, fiind socotite un „dar al zeilor” dar și de pitoreasca așezare a stațiunii într-o vale adăpostită de munți, de o frumusețe aparte. Dotarea tehnico-edilitară de prim rang la un confort de înaltă ținută și bogata diversificare a metodelor de tratament de la cura balneară clasică la diverse metode de fizio și electroterapie, masaje, acupunctură, etc. au conferit acestei stațiuni un înalt grad de atractivitate. Multiplele mijloace de recreare și divertisment, restaurante, baruri, terase de vară, bazine de înot cu apă termală, saună, masaj, biliard, etc. - precum și posibilitățile de drumeție și excursii în stațiune și pe Valea Cernei, constituie o atracție în plus pentru vizitatorii orașului stațiune balneară Băile Herculane.

Gropan 7 Izvoare

Alaturi de izvoarele termo-sulfuroase unde trecatorii au amenajat dupa puterile lor doua gropane in care fac bai spre asi recupera sanatatea (problemele reumatice ) se gasesc si doua stranduri termo-saline intr-un cadru natural uluitor de frumos de dimensiuni olimpice ( unul din ele ).


Cetatea medievala a Severinului

Se ajunge in 45 de minute, pentru ca sunt 47 de km, drumul fiind deosebit de pitoresc, cu Dunarea curgand pe partea dreapta. Peste ruinele Cetatii Drobeta s-a inceput constructia noua a Cetatii Severinului, in anul 1233. Cetatea Severinului era considerata atunci cea mai importanta reduta strategica de pe malul Dunarii. A ramas in bataia tunurilor turcilor, tatarilor, bulgarilor si a ungurilor, care au venit sa atace Oltenia. Legenda spune ca de la poarta cetatii ar fi si un tunel care merge pana in partea cealalta a Dunarii.Obiective turistice in apropiere de Herculane99

Ruinele Cetatii Drencova

Cetatea Drencova se afla in apropierea localitatii Cozla. Dateaza  din secolul al XV lea si se afla pe malul Dunarii .  A fost construita peste alta cetate mai veche in scop de aparare si de a avea control asupra traficului pe Dunare. Se pot observa doar niste ziduri in apa.Obiective turistice in apropiere de Herculane777

Orșova

         Orșova (în germană Orschowa, în maghiară Orsova, în sârbă Оршава, în latină Dierna) este un municipiu în județul Mehedinți, Banat, România. Este situat pe malul lacului de acumulare "Porțile de Fier I" de pe Dunăre, în zona de vărsare a râului Cerna în Dunăre. La recensământul din 2002, populația orașului era de 12.967 locuitori.
Ca urmare a realizării lacului de acumulare Porțile de Fier, vechea vatră a orașului a fost inundată în 1970, iar populația a fost strămutată pe un nou amplasament, incluzând terasele Dunării și ale Cernei și versantul de sud al Munților Almăjului, unde s-a construit un oraș complet nou (1966-1971), care a înglobat și satele Jupalnic, Tufari și Coramnic.

Localizare

Localități vecine: Municipiul Drobeta Turnu Severin, la 35 km spreCraiova, comuna Topleț la cca. 8 km pe drumul spre Timișoara, comuna Eșelnița la 5 km spre Moldova Nouă. Peste Dunăre, în Serbia, se găsește localitatea Tekija.

Istoric

  • A făcut parte din provincia romană Dacia, romanii construind aici un castru, Dierna. În arealul localității au fost descoperite urmele așezării daco-romane Dierna, ridicată la rang de municipiu în anul193.
  • Subiect de dispută între principele muntean Litovoi și Regatul Ungariei, localitatea rămâne o vreme în posesia domnitorilor munteni, trecând însă o dată cu numirea lui Iancu de Hunedoara, caban al Severinului, în posesie maghiară.
  • În anul 1524, cetatea Orșova (inclusiv localitatea) a fost cucerită de turci și stăpânită de aceștia până în anul 1688. Din anul 1664, Orșova a devenit centru administrativ al unui sangeac.
  • În anul 1688,localitatea a fost cucerită de austrieci iar în 1768 a devenit sediul unui garnizoane de graniță austriece atacată și distrusă în 1819 de Tudor Vladimirescu în urma unui incident de graniță româno-austriac.
  • În anul 1916, așezarea a fost eliberată de armata română, pentru ca la 1 decembrie 1918 să revină României în regiunea Banat.
  • În anul 1923 a fost declarată oraș.
  • Cu ocazia reformei administrative din anul 1968 face parte din județul Mehedinți
  • Cele mai importante momente din istoria Orșovei

  • Paleoliticul superior – primele urme de locuire ale omului în zona Orșovei (Cazanele Dunării , Cuina Turcului și Băile Herculane, Peștera Hoților.
    Epipaleolitic (10.000 – 8.000 î.C. ) primele unelte agricole din zonă și primele manifestări de artă ale omului.
    Neolitic - bronz (5.500 – 2.200 î.C. și 2.200 – 1.200 î.C.) primele urme de locuitori.
    Sec.I î.C. - este posibilă existența unei cetăți dacice în zonă.
    100 – Se construiește (pe malul opus) drumul roman din Defileul Dunării (cu Tabula Traiana) și canalul roman de la Sip, .
    101 – Cucerirea romană; se înființează localitatea Dierna, printre primele centre daco-romane din noua provincie a Imperiului Roman. Centru meșteșugăresc și punct vamal.
    157 – o inscripție atestă prima dată epigrafic numele orașului sub numele de Tisierna.
    193-211 - Împăratul Septimius Severus ridică Dierna la rangul de Municipiu.
    Sfârșitul sec. III – sec. IV - Este construit castrul roman târziu. Tot în această perioadă sunt atestați primii creștini în localitate.
    Sec. IV – VI – Dierna-Zernes este restaurată de romani, apoi de bizantini.
    Sec. X – Cetatea Urscia este centrul politic și militar al voievodului Glad.
    1366 – Regele Ludovic cel Mare proclamă Orșova “Cetate Regească”.
    1524 – Turcii cuceresc cetatea Orșovei.
    1660 – Orșova este stăpânită de otomani, este reședință de sandjeac; localitatea civilă este un sat de pescari și de agricultori.
    1739 – 1740 - pentru a stăpâni Orșova, turcii construiesc “Canalul Cernei” (~ Diernei).
    1790 – prin pacea de la Sistov, Orșova trece în componența Austriei.
    1772 – 1870 – Orșova face parte din "Regimentul grăniceresc".
    1829 – se termină lucrările la șoseaua Caransebeș – Orșova.
    1830 – Orșova devine însemnat punct în navigația pe Dunăre, sediul unor agenții de navigație.
    1834 – 1846 – se construiește șoseaua de pe malul stâng al Defileului Dunării.
    1849 – la Orșova este îngropată coroana Ungariei de către revoluționarii ce trec în Imperiul Otoman. Coroana a fost găsită abia în anul 1853, pe locul respectiv înălțându-se "Capela Coroanei".
    1853 – se înființează oficiul telegrafic.
    1866 – prima circumscripție medicală.
    1873 – Orșova este inclusă în Județul Severin din Provincia Banat. Localitatea dispune de judecătorie, pretură, notariat pentru nevoile locuitorilor din zonă.
    1877 – Orșova primește dreptul la două târguri săptămânale și doua anuale (1 mai și 17 septembrie).
    1878 – se termină lucrările la calea ferată Timișoara – Orșova, legată de calea ferată Timișoara – Budapesta și Vârciorova – București. Primul tren sosește în Orșova la 11 ianuarie 1878, iar la 19 mai 1878 prin gara imperială de graniță de aici începe circulația normală a trenurilor.
    1890–1896 au loc lucrările de regularizare a șenalului navigabil al Dunării, se înființează un șantier de reparații navale, se construiește paralel portul de mărfuri “Coroana” legat prin cale ferată de gară și printr-o conductă de rafinăria de petrol din zona gării. O parte a portului din zona orașului primește statutul de "Port liber".
    1916 (august – noiembrie) - bătăliile armatei române de la Alion și Cerna, conduse în prima parte de generalul–erou Ioan Dragalina.
    1919 (5 mai) - Armata Română intră în Orșova, integrată apoi definitiv în România.
    1923 – Orșova primește statutul de oraș.
    1944 (26-28 august) - lupte de eliberare a Orșovei din al doilea război mondial; luptele continuă până la 30 august 1944 pentru eliberarea defileului Orșova – Severin; în luna septembrie 1944 au loc luptele de apărare a Defileului Dunării în fața inamicului ce declanșase ofensiva de-a lungul întregului defileu.
    1954 – prin noua împărțire administrativă, Orșova devine centru de raion în regiunea Banat (între anii 1950 – 1954, datorită conflictului cu Jugoslavia, centrul de raion a fost stabilit la Mehadia) dispunând de toate instituțiile administrative și politice de rigoare.
    1968 – prin împărțirea administrativ-teritorială din februarie 1968, Orșova este inclusă pentru prima oară în județul Mehedinți, pierzând o serie de instituții: judecătoria, notariatul, agențiile de navigație.
    1966 – 1974 - are loc strămutarea orașului ca urmare a construirii sistemului hidrotehnic și de navigație “Porțile de Fier”; în componența noului oraș intră și satele Jupalnic, Tufări, Coramnic.
    1990 (noiembrie) - orașul primește statut de municipiu.
    Actualul oraș nu se află pe vatra orașului vechi, deoarece acesta a fost mutat mai sus față de nivelul Dunării, în prima parte a anilor '70, odată cu umplerea lacului de acumulare format de barajul de la hidrocentrala Porțile de Fier I